Halatul! Aduceţi halatul!

Mă scuzaţi că vă scriu aşa, în halat de baie. Îmi ţine de cald. Ce-i drept, mai am o bluză groasă pe dedesubt, şosete şi papuci de casă şi mă gândesc să îmi bag, pe rând, câte un picior în cuptor.

E a doua zi de când nu avem căldură. S-a stricat centrala casei, dă aer rece. I-o fi cald. Garryşor mereu surprinzător, adică landlordul, m-a tot sunat să vadă ce fac. Cred şi eu, la minus 20 de grade afară, s-o fi gândit micul chinez că murim. Ne-a oferit să stăm la hotel şi să plătească el. Un' să te duci cu noaptea-n cap, cu tot calabalâcu-n spate? Aşa că am zis pas. Acu' mai că regret.

Azi, în a doua zi, am zis că înmulţesc caloriferul adus de Garry şi am venit cu două radioatore de la serviciu. Bine, puteam să iau trei, dar nu aveam suficiente mâini să le car. Aşa că, dotată cu radiatoarele sub braţ, am păşit sigură pe mine în castelul meu de gheaţă, am pornit caloriferul electric, am deschis larg cuptorul - electric şi ăla - şi am băgat repede în priză radioatoarele. Şoc! A sărit siguranţa! Cum probabil inginerii care citesc s-au prins deja. Nu tu lumină în juma de casă, nu tu internet, nu tu radioator. Să respirăm adânc aerul rece şi să ne calmăm, îmi zic, şi să îl sunăm pe proprietar să aflăm unde e tabloul electric. Zis şi făcut. Cu o mică pauză în care a trebuit să mă documentez cum se spune la tabloul electric şi la siguranţă în engleză. Înarmată cu vocabularul necesar, vorbesc cu proprietarul. Omul, politicos şi sigur pe el, îmi dezvăluie că tabloul cu pricina e în apartamentul de jos. Şi tot el mă întreabă când ajung vecinii de obicei acasă. La partea asta recunosc că m-am înfierbântat un pic, ce-i drept în avantajul meu, date fiind condiţiile. Bineeee, îmi spun, până vine vecina, mă bag să fac o baie fierbinte. Dau drumul la apă, încep să apară primii aburi, deja se schimbă atmosfera, ce mai, o nebunie! Pe la jumătatea căzii, surpriză! apa devine rece şi mi-o răceşte şi pe aia adunată. Degeaba aburi, degeaba. Aşa că îmi pun halatul şi ies din baie. Numai bine că a venit acasă vecina, m-am dus aşa, în halat la ea (mă gândeam să iau şi un butuc sub braţ, ca doamna aia din Twin Peaks, să o sperii de tot) şi am rugat-o să mă ajute. Femeia s-a uitat un pic strâmb la mine, dar m-a lăsat să intru în castelul ei de gheaţă. Am reuşit! Acum, după două ore şi jumătate de când am ajuns acasă, am si internet, am si radiatoare presărate strategic prin casă.

Concluzia: Nu vă lăsaţi impresionaţi de fetele alea care fac reclamă în costum de baie la gumă de mestecat. În Canada e frig.

Chinook-ul nostru cel de toate zilele

De vreo 3-4 zile avem un prieten binevoitor in Calgary si anume vantul. Nu orice vant, ci prea-slavitul Chinook. Unde vad ca in bucale sunt 2-3 grade si Dorin se plange in Montreal ca moare de frig, aci e pur si simplu primavara.
De fapt, cand zic vant, e cam impropriu spus, e de fapt o masa de aer cald de vine dinspre Pacific, nu a fost vant efectiv decat ieri. In rest, soare, senin si 7-8 grade afara. Asta pentru mine (si alti oameni normali termic) inseamna ca nu m-am mai incheiat la geaca de marti. Pentru altii cu ceva tigla lipsa pe casa inseamna vreme de tricou. Nu, nu exagerez, taman trecu unu pe-aci prin fata casei in tricou si mi se facu brusc un pic mai frig cand il vazui. Seriously??? Tricou?? In ianuarie??
Altfel, toate bune si frumoase, cu o mentiune speciala celor care imi plangeau de mila - cum ar fi bunul meu prieten  Vlad (Dumitrescu) - ca aici fetele ar umbla (prea) imbracate o perioada (mult) mai mare ca acasa. Dragii mei, nu subestimati niciodata inclinatia fetelor spre dichiseala, un pic sa creasca temperatura si avem portia necesara de fustite, decoltee, bluzite si alte asemenea delicii vestimentare pe strada, prin autobuze, sa nu mai zic de +15.
Alta buna, stiti bancu' ala cu Ion care avea un var in state super bogat si ii zice asta lu' Ion cum de e el asa bogat: pai in America gasesti bani pe jos, numa sa te apleci sa ii culegi; si cum coboara Ion din avion si cand sa iasa din aeroport vede o bancnota de 100 pe jos si zice: da ce, io-s prost sa muncesc din prima zi?; ei bine, e minciuna, vreau sa va zic ca de fapt bancnotele sunt de 20 nu de 100 si nici nu sunt chiar asa dese, da' iete ca Ionela gasi azi una. Cum nu eram in prima zi, ne aplecaram si o culeseram.
In rest ce sa va mai zic, o astept pe Ionela sa vie de la munca - eu ma bucur de o vineri libera, dupa cum ii ziceam si lu' alu' Apostol, daca il intalnesc pe ala de a inventat moda cu prima si a treia vineri libera ii dau o sticla de whiskey pe loc!  - sa vie de la munca, ziceam,  sa mergem sa vedem the Hobbit!! La IMAX 3D, dar cu bani de 2D.
Stati sa va explic, ne hotaram noi duminica sa mergem sa vedem un film, ca in afara de Festivalul organizat de noi si inca un calup de scurt-metraje la celalalt festival, Calgary International Film Fest, nu mai fuseseram la film. Alegem noi bucurosi Django, ca suntem fani Tarantino si e aci aproape langa noi la Eau Claire, si hai la film. Parcam la mama naibii, ca suntem isterici ca nu gasim loc de parcare in centru, si ajungem aproape la ora de incepere a filmului dupa ce trecuram, injurand in barba, pe langa vreo 2000 de alte locuri de parcare, cale de vreo 6 blocuri. Luam popcornu', ne asezam pe scaun si aproape imediat incep reclamele. Audio numa. Ecranu' gol. Ba, zic, o fi ceva gen radio, inainte de alea cu imagine? Se termina prima, mai incepe inca una. Pe ecran, nimic. Nu prea intelegeam eu despre ce era, da' parea reclama la alt film, ce-o fi, machia, cu astia de baga numa' vorbe?
Ei, long story short, dupa ce dadura aia restart la calculator de vreo 3 ori, de terminaseram si popcorn si tot, veni unu in sala (mai venise de vreo 2 ori sa ne zica sa stam calmi, ca acu rezolva) si zice ca e busit, vere, tre sa cheme baietii sa caute la maruntaie aparatu' si gata, pofta in cui de film. La cat de catranit era, parca imi parea mai rau de el decat de mine, da' oricum a fost o chestie sa vezi cum stau vreo 40-50 de oameni calmi trei sferturi de ora cat nu incepea filmul si apoi s-au ridicat si au plecat linistiti, fara sa injure, tipe, vocifereze, rupa un scaun sau macar sa toarne discret ce mai ramasese in paharu' de cola pe jos.
Dar, evident, oamenii se SI te respecta, asa ca ne-au dat la toti cate o invitatie valabila la orice cineplex din oras, la orice film, inclusiv 3D sau IMAX. Cum Hobittul era oricum in program...
Gata, hai ca veni Ionela si fug. Pa, paa!!!

Povesti despre ger

A nins miercuri in Calgary. Nimic deosebit ati zice, tot timpul trebuie sa ninga in Calgary, nu? Ei bine, intai ca nu mai ninsese de la Craciun si doi ca (poate tinand cont si de timpul scurs) a nins with a vengeance! Adica vine miercuri Ionela de la munca, stau un pic cu ea si apoi ii zic ca sunt foarte obosit si ca ma duc sa ma mai intind oleaca pana plec la munca. Afara, frumos, soare, cerul senin. Ma trezesc peste o ora jumate asa si zbang! vreo 20 de cm de zapada si ninsoare in toata legea in continuare! Drept pentru care am scos vestita lopata si am dezapezit aleea, sincer mi se facuse un pic dor.
Un lucru e clar, nu te plictisesti niciodata cu vremea pe-aici. In a doua zi de Craciun, ne hotaram noi sa mergem sa vedem o expozitie misto la Glenbow Museum si, cum nu mai iesisem de ceva vreme din casa, am zis sa mergem pe jos, ca nu e asa departe. Plecam noi si, din avantu pionieresc, apucam sa mergem ceva vreme pana sa ne prindem ca, de fapt, e cam frigut asa... parca mai rau ca de-obicei... Si pe masura ce mergeam, simteam cum ne ingheata toate cele incet-incet si ne dam seama ca de fapt e ger de-a binelea, cel mai crancen pe care l-am prins in Calgary pana acum! Mama lui de soare, ca era frumos afara si imbietor, si numai dupa ce iesi bang! un deget. Ne-am refugiat repede in C-Train, ca ala vine repede, in statie la bus se poate astepta si 15 min, ceea ce era cat se poate de nerecomandat :D. Bineinteles ca muzeul era inchis, deh, era Boxing day si toata lumea era out shopping, fara sa exagerez cam 9 oameni din 10 pe care ii vedeam pe strada aveau plase cu haine & stuff in mana, drept pt care ne-am bagat repede la un pub cu Roxana si Vlad, si nici nu am mai iesit decat vreo 5 ore mai tarziu :).

Intre timp aveam sa aflam ca afara erau niste dragalase de -23 grade, real feel -32. Cel mai interesant au fost cele 15-20 min de mers apoi, de la pub la Vlad si Roxana acasa, cand gerul se facuse si mai dragalas, nici nu vreau sa stiu cu cat. Norocul nostru a fost ca aveam ceva (vorba vine ceva) alcool in sange, dar tot era in asa hal de frig ca a trebuit sa o luam la fuga la un moment dat, doar sa ajungem odata la caldurica!! Roxana merita premiul intai fiindca era in fustita (!!!) si Ionela o mentiune ca a reusit performanta sa ii inghetete genele :D.

Si ce ne-am zis noi in barba? Bai, parca totusi nu e frig destul, unde sa mergem noi sa ne fie si mai frig? Si vine Adi cu ideea, hai ma sa mergem mai spre nord, mai sus de Edmonton ceva, sa vedem aurora boreala - un vis de-al meu de cand eram mic. Pana la urma am hotarat sa mergem nu 'mai' la nord, ci aproape 'cel mai' la nord, respectiv Fort McMurry, cea mai nordica asezare din Alberta. Un fleac de 840 km, o zi intreaga de condus, ce mare lucru?
Zis si facut, ajungem noi acasa - cu un taxi evident - ne culcam si a doua zi la prima ora vin copiii sa ne ia si pe-aci ti-e drumul. A fost tare fain drumul, ca road-trip, ca de aurora nici picior, evident ca am prins noaptea cu cea mai mica activitate, dar ne-am distrat razuind, cu cardul bancar, geamurile de stratul de gheata care se depusese - pe interior!! - cam tot drumul, spre disperarea lui Vlad, care a oprit la un moment dat la o benzinarie si a zis ca nu mai rezista, sa ne luam servetele cu alcool si sa stergem cu alea!! Cred ca mai avea putin si ne razuia el pe noi afara din masina, saracul.
Am ajuns pe la un 7 seara, ne-am cazat -  cu un pic de peripetii - si apoi am plecat sa o vanam pe Aurora. Gasim noi pe harta un parc in mijlocul orasului unde sa nu fie asa multe lumini si hai sa vedem daca apare ceva. Ne dam noi jos din masina, si bang! (un deget) ne pocneste. Bai baiatule, am facut vreo 100 de m dus si 100 intors si de data asta eram echipati cu ce aveam noi mai tehnic, da' nu credeam ca se poate sa fie asa frig. Cum sa va explic, a respira era un fel de a inghiti cristale de gheata si a le topi in nas pentru a le transforma in aer. Am lasat balta parcul, plimbarea si pe Aurora si ne-am refugiat - cum altfel - intr-un pub. Bun de altfel, muzica faina, bere buna, servirea excelenta (bine, eram singurii clienti intial, da' orisicat!). Am remarcat cu oares'ce strangere de inima ca domnisoara care ne servea purta doar o fusta scurta, ciorapi de-aia plasa, un tricou si ceva tatuaje; bine, eram in interior si era caldut, dar tot mi s-a parut ca prea ii sfideaza pe zeii nordului, care se chinuisera sa o puna si ei de un ger serios afara si iaca vine fatuca asta care face misto de ei.
Aaanyway, per total a fost fain si am simtit ca am luat si noi o portie mai mare din ce inseamna Canada, chit ca nu am vazut aurora - inca!, fiindca pana in martie nu se poate sa nu ma delectez cu spectacolul de lumini rosii-verzui din cer.
Apoi am venit acasa si deja in Edmonton erau vreo -5 grade, in Calgary aproape 0... venise Chinook-ul. Au urmat vreo saptamana si mai bine de temperaturi pana spre 10 grade - adevarata canicula pentru Calgary... si apoi zapada cea mare si brusca.
Sambata trecuta am fost la cina la vecinii de alaturi, de fapt toate 4 apartamentele au fost invitate, doar Tarra, care sta unde stateam noi inainte, nu a putut veni. Mi-a amintit de vecinii din PJ2, chiar daca astia nu-s la fel de haiosi sau calzi, este un inceput totusi...
Last but not least, miercuri a fost ultima mea tura pe noapte! de luni incep sa muncesc iar in tura de zi, s-a terminat cu programul de vampir!

Şoc şi groază: oamenii s-au distrat de Sărbători!

De când am văzut imagini de la revelioanele televizate, mă ţin de cap şi mă încearcă disperarea mai ceva ca în ''Strigătul'' lui Munch. Revelion la Paula Iacob acasă? Luciu dezbrăcată DIN NOU pentru popor, alături DIN NOU de alte femei? Aaaaa, şi domnul acela dansând o reporteriţă care nu ştia ce să apuce mai repede: microfonul sau mâna fermă a distinsului încurajat de băuturică şi de suava imbecilizare de sfârşit de an.

Nu am văzut ce era pe televiziunea publică. Dar cu siguranţă voi avea această nesperată şansă în anii care vor urma, la rubrica ''Dacă doriţi să revedeţi'' - repetată trist în fiecare noapte de Revelion, dar aşteptată cu atâta bucurie de toţi oamenii care se culcă să uite sau o preferă totuşi pe Paula Iacob.

Aveau dreptate prietenii când îmi spuneau că o mă apuce plictisul în Canada. Păi cu aşa ofertă de divertisment la ţărişoara noastră dragă, cum să nu te apuce, Doamne, iartă-mă, chiar bocitul?

Recunosc. Nu am văzut nici Fuego, nici Hruşcă. Prea am fost supărată că nu a rămas Hruşcă aici, în Canada, de Crăciun. Să mănânce şi el o sarma cu românii ăştia de departe, care au si ei nevoie de cel mai mare lerrrr să mai uite de dorul de ţara aia frumoasă, mai ales datorită marilor inteligenţe pe care le vedem la TV. Şi apropo, ce e aia un ler?

Şi m-am supărat. Parcă mi-aş lua oamenii dragi şi le-aş acoperi urechile, numai să nu audă dezastrul din jur. Şi apoi le-aş striga că merită să o ia de la început undeva, chiar şi într-o ţară plicticoasă, cu zăpadă în loc de orizont. Iar prietenilor pentru care emigrarea nu intră în discuţie nici măcar cu sinele le-aş spune să îşi taie singuri cablul. Nu de alta, dar chiar şi masochişti caută plăcere, nu se torturează aşa, pe degeaba.

Şoc! Şi noi am avut Sărbători, deşi plicticoase prin comparaţie. De Crăciun, am făcut întrecere de salate şi sarmale cu nişte doctoranzi plicticoşi, că nu ştiu să plagieze, fraierii, şi ne-am bucurat de cele 64 de sticle de vin câştigate de Adi la tombolă (staţi liniştiţi, mai avem). Iar de Revelion am fost la o petrecere de mexicani si iranieni. Oameni frumoşi şi talentaţi, veniţi să îngheţe aici desenând.

Îl las pe Adi să  vă povestească despre vânătoarea noastră de aurore boreale mai la nord, în a treia zi de Crăciun. Vă spun doar că era un  frig, măi, nene, de am avut senzaţia, când am coborât din maşină, că gerul, care dârdâia şi el, îmi dă două palme şi apoi mă muşcă de picior!